Batranetea nu trebuie sa fie sinonima cu tristetea sau cu neputinta. Batranetea nu trebuie sa se confrunte cu lipsurile de tot felul si cu munca, in conditiile in care organismul este slabit si bolnav. Pentru sacrificiiile facute in viata,pentru iubirea pe care au oferit-o neconditionat, bunicii merita tot ceea ce este mai bun. Dar in realitate, lucrurile nu stau deloc asa. Zi de iarna cu poduri de gheata intinse de ger peste tot. Bunicul are nevoie de medicamente de la farmacie, de paine proaspata, fiindca nu ii mai convine sa isi framante painea acasa si sa o coaca in cuptor. Nu este nimeni care sa il ajute, iar intreruperea tratamentului ar genera complicatii mari. Asa ca se imbraca isi ia bastonul, isi pune caciula si manusile groase si pleaca. In curte isi da seama de pericolul la care se expune, in momentul in care vede ca picioarele ii danseaza pe gheata singure.

Regreta clipa in care a decis sa plece de acasa si intra in panica, realizand ca nu mai poate inainta, dar nici sa se intoarca. Presimte ca se va intampla ceva rau si deja ii creste tensiunea…

Asa se simte un batran singur. El stie ca daca se intampla sa cada in curte si striga, nefiind auzit se va transforma intr-o statuie de gheata.

Dar cum se simte un batran care a fost adus la azil de batrani Asertivo?

Cel mai important lucrau este ca aici se simte in siguranta tot timpul. Tot ce are nevoie i se ofera si nu este nevoit sa plece pe ploaie sau pe vant in oras. Bunicul stie ca tot timpul este observat, iar daca tremura si se inroseste va fi dus la cabinetul medical pentru consultatie si i se va face un tratament sa se linisteasca, apoi va fi dus la cel mai bun spital sa i se acorde ingrijire.

La caminul de batrani, bunicul stie ca nu se i se poate intampla nimic rau, fiindca nu cara nici greutati, nu aprinde nici focul, nu este expus riscurilor.

Acasa poate ca se plictisea singur si ii era urat in noptile lungi de iarna. Cum sa nu ii fie teama unui bunic singur in casa lui, cand aude tunand si vede fulgerele atat de aproape, cand aude zgomotele sinistre ale noptii? Se teme sa nu vina raufacatorii peste el, sa nu i se strice casa, sa nu moara singur fara lumanare!

Din pacate, sunt bunici care stau singuri in casele lor in sate semipustii, in apropierea apelor, iar daca acestea vor veni mari, este posibil sa ramana fara case. La azilul de batrani nimeni nu se simte singur, nici bunicul care alege sa stea singur in camera, fiindca este inconjurat de oameni. Personalul ii sta la dispozitie, in sala de mese are ocazia sa discute cu alti oameni de varsta lui. Totul este curat, mancarea este buna, peste tot este cald si bine, iar el nu mai trebuie sa care lemne, sa ia cenusa si sa aprinda focul. Cel mai greu era cand trebuia sa caute oameni care sa ii mature cosul si sa ii scoata funinginea din sobe!

Aici nu se mai simte neajutorat. Stie ca medicamentele ii sunt cumparate la timp si personalul este atent ca el sa nu incurce schemele si sa nu uite sa le ia la timp. Singur nu indraznea sa se duca la medic de teama drumului lung si a statului la coada, aici are consultul asigurat. Sunt zile in care personalul medical trece pe la fiecare camera sa vada care este starea bunicilor.

Poate ca acasa, bunicul era trist de ziua lui, fiindca apartinatorii uitau sa ii dea un telefon si sa ii faca o urare. Nu avea tort si ar fi mancat o bucata de prajitura, de aceea pe obrajii vestejiti de vreme cadeau lacrimi de tristete. E sfasietor ca un om sa fie singur de ziua lui si sa nu aiba cu cine ciocni un pahar de sampanie!

In acest loc nu mai este singur niciodata! Aici i se organizeaza ziua de nastere si i se face si tort. Bunicii isi gasesc implinirea in acest loc, fiindca au tot ceea ce isi doresc. Vara exista multa vegetatie in curte; flori si pomi, iar iarna se pot plimba putin pe alei. Intelectualii au la dispozitie cartile din biblioteca si au libertatea sa se intruneasca si sa dezbata probleme de viata.

La azil frigiderul nu se goleste niciodata, nici lemnele nu se sfarsesc, iar daca toate acestea se intampla, nu este grija pensionarului. Bunicul care se simtea marginalizat si parasit acasa, este in centrul atentiei in acest loc, de aceea simte ca viata lui abia incepe. O viata in confort, belsug, lipsita complet de probleme este tot ce isi doreste un om obosit de drumul greu al vietii, care simte ca asfintitul este aproape. La azil bunicul poate fi vizitat de catre apartinatori de cate ori doresc acestia si tot aici leaga prietenii sincere.

E un loc magic in care bunicii se simte excelent. De sarbatori se organizeaza masa festiva si sunt adusi si preoti ca bunicii sa se poata impartasi.

Aici traditiile sunt pastrate si omenia este la ea acasa, iar bunicii au timp sa stea la povesti cu prietenii pe care si-i fac. Acolo unde este cald si bine, liniste, iubire si respect, bunicii isi gasesc linistea si vietile lor se prelungesc.

Un loc rezervat la aceste camine de batrani sigure poate fi un cadou minunat de Craciun pentru un bunic care se simte singur si neajutorat.